Isus, Marele învăţător.

Când a venit Hristos pe pământ, omenirea părea că va atinge rapid fundul prăpastiei morale. Era subminată însăşi temelia societăţii. Viaţa devenise artificială. (…) Dezgustaţi de poveşti şi de minciuni, căutând să înăbuşe glasul raţiunii, oamenii se întorceau către necredinţă şi materialism. Lăsând veşnicia în afara calculelor lor, trăiau pentru prezent.

Când au încetat să mai recunoască Divinitatea, au încetat şi să mai pună preţ pe om. Adevărul, cinstea, integritatea, încrederea, compasiunea – toate erau îndepărtate de pe pământ. Lăcomia nestăvilită şi ambiţia devoratoare au dat naştere unei neîncrederi generale. Ideea de datorie, ideea că oamenii puternici ar avea vreo obligaţie faţă de cei slabi, ideea de demnitate umană şi cea de drepturi ale omului au fost date la o parte, fiind considerate un vis sau o legendă. Oamenii de rând erau priviţi ca nişte animale de povară sau ca instrumente ori trepte pentru satisfacerea ambiţiei. Bogăţia şi puterea, confortul şi satisfacerea plăcerilor erau considerate binele suprem. Acea epocă era caracterizată de degenerare fizică, letargie a minţii şi moarte spirituală.

Pe acest fundal, putem înţelege mai bine de ce a dat Domnul Isus învăţăturile pe care le-a dat.

Deşi Se născuse în familia unui tâmplar, deşi trăise până la treizeci de ani în micul sat galileean Nazaret, deşi nu era cunoscut pentru vreo faptă măreaţă (după standardele omeneşti), Domnul Isus i-a confruntat pe toţi – conducători romani, învăţaţi evrei, rabini, oameni de rând, puteri seculare şi religioase – cu învăţătura şi cu lucrarea Sa. Oamenii din cetatea în care crescuse „se mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura Lui” (Luca 4:22). Într-o ocazie, El a adus bucuria în inima unei văduve din Nain, readucându-l la viaţă pe fiul ei mort (Luca 7:11-17). Întreaga cetate s-a cutremurat de frică şi a exclamat: „Dumnezeu a cercetat pe poporul Său!” (vers. 16). Autoritatea Domnului Isus asupra vieţii şi morţii a stârnit entuziasmul oamenilor nu numai în Nain, ci şi „în toată Iudeea şi prin toate împrejurimile” (vers. 16, 17).
Isus a fost şi cel mai bun învăţător al tuturor timpurilor. El explica lucrurile dificile făcându-le uşor de înţeles.

Isus îi învăţa pe oameni oriunde îi întâlnea. Îi învăţa pe ţărmul mării şi în bărci. Îi învăţa în case şi când călătorea. Isus n-a avut maşină şi nici n-a mers cu autobuzul sau cu trenul. El mergea pe jos dintr-un loc în altul ca să-i înveţe pe oameni.

Noi învăţăm multe lucruri de la alţii. Dar cele mai importante lucruri le putem învăţa de la Isus. Cuvintele lui se găsesc în Biblie. Când auzim aceste cuvinte este ca şi cum ne-ar vorbi chiar Isus.

De ce a fost Isus un mare învăţător? Un motiv este acela că şi Isus a avut un învăţător. El ştia cât este de important să asculţi. Dar de cine asculta Isus? Cine îl învăţa pe Isus? — Tatăl său, iar Tatăl lui Isus este Dumnezeu.

Înainte de a veni ca om pe pământ, Isus a trăit în cer alături de Dumnezeu. Prin urmare, Isus a fost diferit de ceilalţi oameni, deoarece nici un om nu a trăit în cer înainte de a se naşte pe pământ. Isus fusese în cer un Fiu bun, care asculta de Tatăl său. De aceea, când a venit pe pământ, Isus a putut să le predea oamenilor ceea ce învăţase de la Dumnezeu.

Isus,Marele Invatator, Reforma Spirituala, Preoti Convertiti, 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *