Pacatul,cel mai mare rau!

ADUCEREA AMINTE CARE O SFÂRŞEŞTE CU PĂCATUL
1 Petru 4:1-6 – „Astfel dar, fiindcă Hristos* a pătimit în trup, înarmaţi‑vă şi voi cu acelaş fel de gîndire. Căci Cel** ce a pătimit în trup, a sfîrşit‑o cu păcatul; pentruca*, în vremea care‑i mai rămîne de trăit în trup, să nu mai trăiască** după poftele oamenilor, ci† după voia lui Dumnezeu. Ajunge*, în adevăr, că în trecut aţi** făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în desfrînări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite. Deaceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaş potop de desfrîu, şi vă batjocoresc*. Dar au să dea socoteală înaintea Celuice este gata să* judece viii şi morţii. Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită* Evanghelia şi celor morţi, pentruca să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu, în duh.”
Mi-ar plăcea, încă de la început, să intitulez acest paragraf: „Aducerea aminte care o sfârşeşte cu păcatul”. Ralph Venning a scris un paragraf foarte bogat despre păcat:
„În general, păcatul este cel mai rău dintre rele, răul răului şi, într-adevăr, singurul rău. Nimic nu este atât de rău ca păcatul. Nimic nu este mai rău decât păcatul. La fel cum suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare care va fi descoperită în noi, nici suferinţele vieţii de acum, nici cele ce urmează nu sunt vrednice să fie comparate ca fiind la fel de rele ca răul păcatului. Nici un rău nu-I este atât de neplăcut lui Dumnezeu şi atât de distrugător pentru oameni ca şi răul păcatului. Păcatul este mai rău decât suferinţa decât moartea decât diavolul decât iadul. Suferinţa nu este atât de dureroasă, moartea nu este atât de fatală, diavolul nu este atât de diabolic, iadul nu este atât de infernal cât este păcatul. Acesta va contribui la umplerea paharului cu păcătoşenie, mai ales că acest lucru este contrar şi împotriva binelui omului.”
Apoi el spune că cele patru rele pe care tocmai le-a numit sunt cu adevărat teribile. Şi în privinţa tuturor, fiecare dintre noi e gata să spună: „O, Doamne, izbăveşte-ne!” Cu toate acestea, nici unul dintre ele, chiar toate la un loc, nu sunt atât de rele ca păcatul. De aceea, rugăciunile noastre ar trebui să fie mai mult pentru a fi izbăviţi de păcat şi chiar dacă, prin absurd, Dumnezeu nu ar răspunde la nici o altă rugăciune, totuşi ar trebui să-L implorăm să ne asculte în privinţa păcatului. Păcatul, deci, este mai rău decât suferinţa, decât moartea, decât diavolul şi decât iadul.
Acum, este adevărat că un credincios urăşte păcatul. Este adevărat că un credincios doreşte să fugă de păcat. Este adevărat că un credincios doreşte să fie izbăvit de păcat. Noi toţi, într-un moment sau altul din viaţa noastră, într-un fel sau altul, folosind unele sau alte cuvinte, am strigat: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?..”(Romani 7:24). Toţi ne-am plâns de nenorocirea noastră. Toţi am dorit la un moment dat să fim izbăviţi din robia păcatului. Dar, vine întrebarea: Din moment ce păcatul este răul tuturor relelor şi din moment ce îl urâm şi dorim să fim izbăviţi de el, cum putem să o sfârşim cu păcatul?
Ce se cere de la noi dacă trebuie să rămânem departe de păcat? Ei bine, în mod evident, este efortul major al vieţii noastre, nu eşti de acord cu acest lucru? Este efortul major al fiecărui credincios să o sfârşească cu păcatul. Acum, pentru a o sfârşi cu păcatul, trebuie să avem trei perspective, într-un anume sens să trăim în trei timpuri: viitor, prezent şi trecut. Unii ne-ar spune că pentru a o sfârşi cu păcatul, trebuie să ai o privire îndreptată înspre viitor. Ce înţelegem prin asta? Trebuie să ai grijă cu privire la acea ispită care nu a sosit încă. Trebuie să fii gata, astfel încât să nu fii surprins. Trebuie să te uiţi în viitor. Trebuie să faci ceea ce ucenicii nu au reuşit să facă, şi Domnul Isus le-a spus: Vegheaţi* şi rugaţi‑vă, ca să nu cădeţi în ispită. (Matei 26:41). Trebuie să fim în alertă. Trebuie să fim vigilenţi, atenţi, mereu în perspectivă, anticipând ceea ce s-ar putea să vină, să fim circumspecţi, să umblăm cu înţelepciune în ceea ce priveşte pericolul care ne stă în faţă.
De asemenea, trebuie să avem o privire prezentă. Nu numai că ne uităm anticipând ceea ce s-ar putea întâmpla, dar ne uităm la timpul prezent, la ceea ce ne înconjoară, astfel încât să nu cădem în mod involuntar în păcat. Pavel ne reaminteşte în Romani 12:9, spunând: „Fie‑vă groază** de rău, şi lipiţi‑vă tare de bine.” Acesta este timpul prezent, feriţi-vă de tot ce se pare rău şi agăţaţi-vă de tot ce este bine. Pavel a zis: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.” (Romani 12:21). Iar în Romani 13:14, Pavel spune: „…îmbrăcaţi‑vă* în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă** de firea pămîntească, pentruca să‑i treziţi poftele.” Aşa că, ne uităm înspre viitor în mod constant anticipând ceea ce ar putea să apară în legătură cu păcatul. De asemenea, evaluăm cu mare atenţie prezentul, astfel încât să putem evita păcatul. Dar există şi necesitatea de a ne uita în trecut. La asta vom privi în materialul următor.
Pacatul cel mai mare rau, Reforma Spirituala, Preoti Convertiti, Biserica Ortodoxa Reformata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *