Povestea vietii mele-partea a-8-a.

În Psalmul 1, versetul 1, am văzut următoarea afirmaţie care mi-a ramas mereu întipărita în minte: “Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul
necredincioşilor”. Uitându-ma atent mi-a plăcut că se vorbeşte despre fericire,eu fiind tocmai la vârsta în care îmi puneam întrebări despre
fericire. Căutam fericirea ca pe ceva fără de care viaţa ar fi fără rost, ar fi goală de orice conţinut.
“Dar există ea? Poate omul să fie fericit? Poate ea să fie o stare permanentă a omului, este reală sau e numai o idee care nu va putea fi
experimentată niciodată? Voi putea să o simt vreodată şi să spun că este? Dacă fericirea există, de ce nu a venit şi în casa noastră de oameni credincioşi şi de ce atât de mulţi oameni sunt nefericiţi în poporul român?”Acestea erau întrebările
pe care le frământam zilnic in mintea mea.
La început nu puteam pricepe înţelesul versetului: ”Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor” însă mai târziu, folosindu-mi logica,mi-am dat seama că era simplu ce scria acolo, şi că va fi fericit cel ce va umbla în sfatul
credincioşilor,adica printre credinciosi.M-am privit pe mine,in sinea mea si in umbletele mele şi mi-am spus: “eu deja umblu în sfatul
credincioşilor şi cu toate acestea nu sunt fericit, părinţii mei la fel, cunoscuţii
mei le fel, toţi cei pe care îi cunosc spun că sunt credincioşi crestini de 2000 de ani,
şi nici unul nu spune că este fericit. Ce se întâmplă oare în lumea noastră
creştin ortodoxa româneasca? Ori noi nu mai suntem credincioşi, ori psalmistul David
greşeşte. Dar cum să nu fim credincioşi noi, poporul român, cu aşa mănăstiri,
aşa tradiţii şi obiceiuri vestite în toată lumeaşi cu un cler aşa de numeros?”
Era oare vreo legătură între credinţă şi fericire? Din observaţiile făcute
asupra celor din jur, vedeam bine că nimeni nu vorbea despre fericirea care
vine din credinţă. Întrebările mele erau fireşti, ale unui om tânăr care gândeşte şi
care-şi doreşte mai mult decât să trăiască de azi pe mâine,doar la nivelul inferior al existentei.
Pentru că mereu eram în contact cu diferiţi oameni, şi pentru că puneam întrebări în stânga şi în dreapta, ajungeau la mine tot felul de zvonuri şi vorbe ciudate despre o nouă grupare de creştini. Aceştia locuiau în Aiud şi li se spunea în batjocură ‘pocăiţii’.Cei mai vizibili erau Martorii lui Iehova si Adventistii. “Oare aceştia sunt fericiţi?”ma întrebam. “O,nu! E imposibil! Nici vorbă de aşa ceva!” îmi dădeam eu răspunsul.
Era imposibil ca oamenii acestia să fie fericiţi şi să o nesocotească pe Maica Domnului şi Sfânta Cruce. De fapt, ceea ce auzeam era că aceşti
credincioşi nesocotesc un popor întreg cu tradiţiile şi obiceiurile stramosesti.Despre ei auzeam vorbe şi mai urâte, cum că ar fi duşmanii nu doar ai traditiilor ci si ai credintei ortodoxe a poporului român şi că încearcă să aducă o învăţătură importată din America,
iar prin aceasta vor să ne strice sufletul.
Va urma…

Povestea vietii mele-partea a-8-a, Reforma Spirituala, Preoti Convertiti, Biserica Ortodoxa Reformata,

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *